„Avengers: Endgame” – Sfârșitul glorios pe care eroii îl meritau

După o lungă și chinuitoare așteptare, „Avengers: Endgame” s-a lansat, spre bucuria milioanelor de fani Marvel de pretutindeni. Filmul reușește să încheie spectaculos o întreagă eră Marvel, cu eroi pe care am ajuns să îi îndrăgim mai ceva decât îl îndrăgesc copiii pe Moș Crăciun, care ne-au fascinat neîntrerupt în ultimii unsprezece ani, de când a apărut primul film cu Iron Man, și până acum.

De când a apărut „Avengers: Infinity War” în 2018, am citit și scris constant despre toate teoriile cu privire la ce va avea să se întâmple în filmul acesta, care încheie faza trei a Universului Cinematic Marvel și deschide drumul către faza patru. Eram atât de nerăbdătoare încât atunci când a venit luna aprilie, eram mai entuziasmată de faptul că se apropia lansarea „Avengers: Endgame” decât de faptul că se apropia ziua mea.

Cu o săptămână înainte de film, deja simțeam că sunt pe punctul de a face implozie, așa că am început să citesc o grămadă de teorii încropite de fani, pentru a mă calma. Cu două zile înainte de avanpremieră, deja citeam primele impresii ale criticilor din afară, care numeau filmul „pur și simplu perfect”. Pe internet pluteau spoilere, așa că am încercat să mă feresc de ele ca de naiba. Așteptările mele erau undeva aproape de Lună.

În seara dinaintea avanpremierei, am avut un mic breakdown (poate e un termen prea puternic, dar nu contează): dacă filmul nu va fi atât de bun pe cât îmi imaginez că va fi? Dacă va fi doar ok, și nu spectaculos? Știu, „first world problems”.

Apoi a venit ziua cea mare. Am pășit în sala de cinema simțind în aer toată tensiunea dulce a faptului că urma să fiu martoră la ceva legendar. În timp ce m-am așezat pe scaun, am simțit cum îmi zbate în piept mândria că am am reușit să evit spoilerele ca o profesionistă. Acum tot ce îmi rămânea de făcut era să nu beau tot paharul de Pepsi deodată, pentru a nu mă trezi că vreau să merg la baie în cele trei ore prețioase ale filmului.

Ce se întâmplă în „Avengers: Endgame”

Înainte de orice, trebuie să subliniez faptul că este posibil să scap câteva spoilere în următoarele câteva paragrafe. Voi încerca să nu, dar nu promit nimic. Sunt un fel de Tom Holland al recenziilor, așa că citește pe propria răspundere ce urmează.

Filmul începe exact acolo unde „Avengers: Infinity War” s-a oprit – în momentul în care Thanos a pocnit din degete și a spulberat jumătate din ființele vii. Hawkeye își învață fiica să tragă cu arcul, când deodată aceasta dispare. Iron Man și Nebula sunt încă pierduți în spațiu, fără speranță de a mai supraviețui. Din fericire, apare Captain Marvel, care reușește să îi salveze și să îi aducă înapoi pe Pământ. Astfel, îi avem pe Captain America, Thor, Black Widow, Iron Man, Rocket, Nebula și Captain Marvel măcinați de groaza a ceea ce tocmai s-a întâmplat și de furia că nu au reușit să prevină dezastrul.

Ei plănuiesc să îl caute pe Thanos, să fure mănușa lui și să îi anuleze pocnitul fatal din degete cu care a ucis jumătate de planetă. Când îl găsesc pe marele titan pe o planetă îndepărtată, îi oferă o bătaie bună și bine-meritată, îi fură mănușa, iar apoi… descoperă că pe ea nu se mai află nicio Piatră a Infinitului. Thanos le explică apoi că le-a distrus pe toate, din moment ce nu mai are nevoie de ele, înainte să le spună triumfător: „Sunt inevitabil”.

Apoi, filmul te duce în viitor, cinci ani mai târziu de la ultima întâlnire a eroilor cu Thanos. Omenirea se reface cu greu. În mass-media sunt titluri de genul „Ce ne facem noi, acum că ei s-au dus?”. Captain America ține ședințe de terapie de grup cu oamenii care nu s-au împăcat cu pierderile suferite. Ant-Man este readus din tărâmul cuantic unde a rămas blocat în „Ant-Man and the Wasp„, cu ajutorul unui șoricel care apasă neștiutor pe butoanele potrivite.

Iron-Man și-a pus costumul în cui și a rămas doar Tony Stark. Acum are o familie alături de Pepper Potts, cei doi având o fiică pe nume Morgan și trăind pe malul unui lac. Viața lor de familie pare perfectă, chiar dacă circumstanțele exterioare nu sunt deloc prea fericite. Iar Thor… ei bine, mai bine vezi cu ochii tăi unde a ajuns.

În această lume post-apocaliptică, în care speranța e la fel de moartă precum jumătate din populație, apare o idee. După cum au intuit fanii de pretutindeni, aceea idee vine sub forma călătoriilor în timp.

Și pentru că ce am descris mai sus acoperă doar începutul unui film de trei ore, e momentul să mă opresc. Ceea ce urmează este complex și intens și creativ și nostalgic și fascinant și de-a dreptul epic și este păcat să citești despre asta, în loc să vezi cu ochii tăi.

„Avengers: Endgame” îți depășește așteptările chiar și dacă ești ultimul hater

Pentru a te bucura pe deplin de acest film, trebuie să fi văzut toate – sau aproape toate – filmele din Universul Cinematic Marvel lansate din 2008 până acum. În total sunt 22, iar dacă vrei să le vezi, iată și cea mai bună ordine pentru asta. În mod categoric vei fi impresionat de film și dacă nu ești chiar la curent cu celelalte din serie, dar e păcat să nu prinzi zecile de referințe și throwback-uri înșirate în film, care chiar au legătură directă cu acțiunea.

„Avengers: Endgame” este poate cel mai ambițios proiect cinematografic menit să rupă box-office-ul din ultimul deceniu. Cu atât de multă presiune de a fi bun, ar fi ușor să o dea în bară – doar că nu o face. Din contră, îți arată că poți să ai zeci de personaje din zeci de filme adunate laolaltă și să lași la fiecare loc să se desfășoare și să crească fără să pară nimic forțat. Privit obiectiv, poate fi luat drept o lecție în cinematografie de „așa da”.

Pe lângă faptul că povestea din film este foarte bine gândită și prezentată, „Avengers: Endgame” mai are un atu: chiar dacă succede unul din cele mai tragice filme cu supereroi, nu se teme să aibă momente de umor. Așa cum ne-au obișnuit cei de la Marvel, umorul este bun, natural și bine-plasat – dovadă stau râsetele care răsunau în cinematograf chiar și după ce efectul unei glume ar fi trebuit să se stingă deja. Dar umorul nu merge până în punctul în care să transforme filmul într-o glumă.

„Avengers: Endgame” este un film spectaculos, mai bine echilibrat decât s-ar fi așteptat oricine și vei vrea să îl vezi cel puțin o dată în cinematograf (eu deja știu că minimul meu este de trei ori).

Te va face să râzi, te va face să plângi, te va sfâșia, te va lipi la loc, îți va da o palmă și apoi te va lua în brațe.

La final, vei fi incapabil să te mai gândești la altceva pentru următoarele zile și vei rămâne cu sentimentul că ai vizionat ceva de-a dreptul legendar. Poți urmări „Avengers: Endgame” în cinematografele de la noi începând cu 26 aprilie.